Tratamentul endodontico-chirurgical

Tratamentul endodontico-chirurgical:

În cele mai multe situații este vorba despre așa-numita „rezecție apicală”. Atunci când inflamația/infecția intraosoasa de la vărul rădăcinii dintelui persista, în pofida tratamentului local și general, medicul poate recurge la secționarea vârfului rădăcinii împreună cu osul înconjurător infectat. În timpul intervenției, gingia vă fi temporar îndepărtată iar puțin os și 1-3 mm din vârful rădăcinii vor fi secționați cu ajutorul unei mici freze. Apoi cu ciment biocompatibil, noul orificiu al canalului radicular va fi sigilat. Toată această simplă procedură are loc sub anestezie iar pacientul își poate reluat viața socială chiar de a doua zi de la intervenție. Există însă și situații mai grave în care afectarea nervului este însoțită și de îmbolnăvirea ligamentului parodontal (ligamentul ce ține dintele fixat în os). De obicei cele două afecțiuni se susțin reciproc iar tratamentului corect necesită tratarea ambelor procese infecțioase. Terapia laser, de mult timp practicată în clinica noastră, face că tratamentele parodontale să fie manevre de rutină cu un grad mare de predictibilitate a rezultatului final.

Medicul endodont în colaborare cu cel parodontolog pot realiza ambele tratamente în aceeași sedintia cu un minim de disconfort.