Ocluzia dentară reprezintă un element fundamental al sănătății orale, având în vedere modul în care dinții superiori și inferiori se închid și interacționează între ei în diferite funcții orales. Aceasta nu se referă doar la contactul dintre dinți în timpul masticației și înghițirii, ci și la poziționarea corectă a celor două arcade dentare – maxilarul și mandibula – atunci când pacientul se află în repaus.
Echilibrare ocluzală
Aparatul dento-maxilar (A.D.M.) este cel mai complex aparat al organismului uman. Structurile A.D.M. sunt reprezentate de două oase:
- Maxilarul – os fix, imobil;
- Mandibula – os mobil, stabilind rapoarte variate față de structura fixă (maxilarul).
Dinții formează cele două arcade dentare, între care se stabilesc rapoarte variate ce duc la buna funcționare a funcțiilor A.D.M.-ului, cea mai importantă fiind masticația. În timpul acesteia, dinții intră în contact, stabilindu-se astfel contacte dento-dentare sau altfel spus relații ocluzale.
Poselt (1962) a afirmat că „înțelegerea ocluziei și articulării arcadelor dentare are o mare valoare practică: nu trece o zi fără ca stomatologul să refacă ocluzia coordonând componentele musculare și articulare.”
Ocluzia este un termen static ce descrie relația dintre dinții antagoniști în contact, cât și mișcarea dinților antagoniști în timpul masticației.
Factori care produc modificări ocluzale
- Deplasări ortodontice;
- Uzura suprafețelor ocluzale și a marginilor incizale;
- Pierderea unui dinte lateral;
- Pierderea sprijinului posterior (atunci când se pierd mai mulți dinți);
- Obiceiurile vicioase ale pacienților.
Consecințele modificărilor ocluzale
- Traume ocluzale
- Pungi parodontale false
- Dureri articulare, parodontale și musculo-ligamentare
- Stres ocluzal
- Leziuni de colet
În concluzie, examinarea și monitorizarea relațiilor intermaxilare sunt esențiale pentru un tratament reușit, dar și pentru o armonie ocluzală.
