Regenerarea tisulară ghidată cu ajutorul grefelor

Regenerarea tisulară ghidată cu ajutorul grefelor reprezintă tratamentul de elecție pentru retracțiile gingivale, gingiile foarte subțiri prin care transpar implanturile sau rădăcinile modificate de culoare în urma tratamentului endodontic, dar și pentru creșterea înălțimii și grosimii gingiei fixe la pacienții stabilizați parodontal.

În funcție de necesitățile și preferințele dumneavoastră, grefa poate fi prelevată sub anestezie locală de la nivelul palatului (cerul gurii) sau din regiunile adiacente, pentru a obține o bandă stabilă de gingie atașată în jurul dintelui. Alternativ, aceasta poate fi una artificială – o membrană de colagen (BioGide), eliminând astfel etapa chirurgicală de prelevare a grefei.

Grefa gingivală va fi aplicată astfel încât să acopere porțiunea radiculară descoperită. Procedura se poate realiza pentru un singur dinte sau pentru un sector întreg de arcadă, pentru a uniformiza marginile gingivale.

Beneficiile grefei gingivale

  • Reduce viitoarea pierdere osoasă și retracțiile gingivale;
  • Reduce sensibilitatea dentară;
  • Protejează rădăcina de apariția cariilor;
  • Reface estetica, astfel încât zâmbetul să fie unul natural.
Ești la un click distanță de un zâmbet sănătos și excelent!